Am promis intr-un alt articol ca am sa revin cu detalii despre sufletele pereche in care vorbesc mai in detaliu despre acest subiect de natura spirituala.
Exista nenumarate materiale despre sufletele pereche incepand de la povestile unor persoane pana la explicatii ezoterice si harti astrale complexe. Trebuie sa specific ca aceste randuri necesita o deschidere catre notiuni abstracte si energii care pentru unii, intelegerea lor, poate reprezenta o provocare.
Se spune ca sufletele pereche au trait candva o iubire atat de puternica intr-una din vietile anterioare, incat se intalnesc si in viata actuala, iar iubirea lor este la fel de profunda si intensa, reprezentand continuarea dragostei de atunci.
Intalnirea cu sufletul pereche este un moment in care cunosti o persoana si ai un puternic sentiment de familiaritate, ca si cum v-ati cunoaste de o viata. Instantaneu, se instaleaza o conexiune profunda, inexplicabila, ce transcede atractia fizica, iar semnalele ca veti forma un cuplu perfect sunt tot mai mari.
Sufletele pereche se regasesc pentru ca au ceva sa-si transmita sau preda diferite lectii pentru o evolutie pozitiva in aceasta viata. Intalnirea lor are ca scop indeplinirea unui tel comun, un proiect de o mare importanta pentru cei din jur si se vor ajuta reciproc pentru a-l duce la bun sfarsit.
Semne ca ai intalnit sufletul pereche
Este greu de descris in cuvinte senzatiile pe care le percepi atunci cand iti intalnesti sufletul pereche. Nu exista doar atractie fizica, emotionala, sexuala, simti si percepi ca este mult mai mult si ca va exista pentru totdeauna. Iubirea este atat de mare si profunda incat orice departare de sufletul tau pereche iti va produce stari de rau, in special stari de lesin, un fel de devitalizare a corpului, dureri de inima etc. Ranile emotionale care apar in timpul relatiei pot fi resimtite mult mai adanc si mai dureros decat ar fi simtite in relatiile obisnuite.
1.Comunicare fara cuvinte
Simti un fior inexplicabil atunci cand privesti persoana respectiva si o intelegi chiar daca va stiti doar de cateva secunde. Sufletele pereche se recunosc imediat si conversatia decurge fara efort de parca va cunoasteti de secole, cel mai posibil din vieti anterioare.
2.Cresti si te dezvolti
Alaturi de sufletul pereche nu trebuie sa porti masti, poti fi tu, cu toata naturaletea si dezinvoltura pe care le ai. Mai mult, alaturi de sufletul pereche te simti apreciat/a si respectat/a exact asa cum esti, fara sa te temi de respingere.
Cu totii dorim sa ne dezvoltam si sa crestem, iar alaturi de sufletul pereche aceasta se accelereaza. Simti ca te impinge de la spate sa-ti urmezi drumul, te incurajeaza sa iesi din zona de confort si sa-ti indeplinesti obiectivele. Sufletul pereche nu te tine pe loc si nu te da inapoi. Sunteti in aceasta experienta impreuna pentru a va “creste” unul pe celalalt.
Trebuie sa observam unele diferente intre intalnirile karmice si cele cu sufletul pereche.
Intalnirea karmica este precedata de tot felul de intamplari si coincidente stranii, potriviri de neinteles care dovedesc ca a intervenit mana destinului. Este aproape prevestita si nu se poate fugi din calea ei: este intensa si tulburatoare emotional.
Cand apare o intalnire karmica, atunci aceasta va fi precedata de tot felul de coincidente stranii. Cei doi vor fi intr-un loc anume, se vor reintalni “intamplator”, vor fi mai multe situatii care arata in mod clar ca mana destinului este in joc si nu liberul arbitru al persoanelor.
Durata intalnirii karmice este variabila: cateva luni sau cativa ani. Cele doua suflete s-au intalnit cu un motiv si cand acel scop a fost atins apar din nou acele coincidente si intamplari care arata ca este momentul ca fiecare sa-si urmeze propriul drum in viata.
Intalnirea cu sufletul pereche este mai mult decat o intalnire karmica, seamana cu aceasta si de aceea e si usor de confundat. Sunt cateva amanunte in plus: sufletele pereche au o compatibilitate foarte buna, se ajuta, se completeaza si se sustin reciproc in dezvoltarea personala si evolutia spirituala.
Cand iti intalnesti sufletul pereche, ai sa observi de asemenea o serie de coincidente, sincronicitati, tot felul de situatii speciale care va aduc unul langa celalalt din ce in ce mai mult. Fata de intalnirea karmica, sentimentul care va inunda in apropierea sufletului pereche este pur pozitiv, de liniste, relaxare, si libertate, puteti fi voi insiva.
Atentie, daca simtiti atractie si iubire fata de persoana respectiva dar si un anumit blocaj, de parca nu v-ati putea exprima in mod liber ceea ce simtiti, atunci acea intalnire nu este cu sufletul pereche, ci este o intalnire karmica.
Un alt aspect relevant este si durata relatiei pentru ca fata de intalnirea karmica, liniile destinelor se impletesc armonios pentru sufletele pereche si pe tot parcursul vietii sunt de nedespartit, se reinventeaza mereu, “imbatranesc” fericite impreuna, se cauta si se redescopera in viata urmatoare.
Trebuie sa va povestesc ca din experienta cunosc cupluri care s-au intalnit prima data intr-un set de imprejurari ce subliniaza fortele nevazute ale Universului. De exemplu, intalnirea lor a avut loc in cadrul unui pelerinaj la unele manastiri cunoscute ca avand puternice energii mistice, tocmai pentru a accentua binecuvantarea Divina asupra relatiei.
Exemplele sunt multiple si indiferent de cum se intampla pentru tine, trebuie sa stii ca fiecare persoana pe care o intalnesti pe Pamant este aici ca sa te invete cate ceva. Indiferent cu cine esti in acest moment, ai incredere ca aceasta persoana este langa tine pentru ca ai nevoie de ea la momentul respectiv.
Spune-mi daca ai identificat o astfel de relatie pana acum in viata ta si cum te-ai simtit. De asemenea daca acest articol a produs mai multe intrebari decat raspunsuri pentru tine, scrie-le intr-un comentariu si am sa iti raspund cu placere.
Cu iubire,
Sorin
observ ca esti foarte entuziasmat cu sufletul pereche
femeia potrivita si barbatul potrivit doar dumnezeu ti-l scoate in cale , intr-o relatie te poti amagi , la inceput esti indragostit pana peste cap ca dupa cativa ani sa realizezi ca a fost ceva trecator.
ca sa fie iubire in primul rand trebuie sa existe dumnezeu in ambii , infranari si cat mai multa credinta , si sa asculte de poruncile lui dumnezeu , acolo unde se pune pe primul loc placerile trupesti si nu cele sufletesti se ruineaza totul .
credinta cat mai multa ca dumnezeu stie cel mai bine de ceea ce avem nevoie , nu sa facem noi ca lucrurile sa se intample.
Buna Cleo,
Eu cred ca Dumenzeu este in tot si in toate, deci este si in noi, ca noi!
Tot ce se poate face este lasat de la El asa ca daca ar fi vrut ca sa nu exista placerile trupesti, ci doar cele sufletesti, nu ne-ar fi dat trupul si am fi ramas doar niste manifestari fara forma a maretiei Lui!
Sunt sigură că există astfel de întâlniri dar mai cred că,de cele mai multe ori,nu știm ce înseamnă.Nu știm ce trebuie să facem.Oamenii nu recunosc astfel de întâlniri.Pentru mulți dintre noi,subiectul este total necunoscut.
Buna,
Un prim pas in a intalni sufletul pereche este sa crezi ca el exista si in cazul tau acest prim pas este facut su succes.
Tot ce tre sa faci de acum este sa cauti o dezvoltare spiritula prin care sa fii in pace si armonie cu tine insati, astfel ai sa iti ridici vibratia atragand in viata ta acea persoana alaturi de care sa impartasesti iubirea divina.
Exact ,trebuie intai sa crezi ca exista si dupa cel mai probabil il vei gasi !
Buna seara!
Mi-a placut la nebunie articolul! Doar ca as indrazni sa spun ca exista „ceva” care combina cele doua situatii. Cel putin asa resimt eu ceea ce traiesc in prezent. Simt si stiu ca este Divin, dar este mai mult decat orice explicatie. Si uneori ma gandesc sa impartasesc tot ce traiesc; pentru cei de langa noi, cei mai putin „curajosi” .
Buna Alexa,
Ma bucur ca traiesti iubirea la asa nivel si ca esti constienta de Divinul care te sustine. Fii exemplul pe care vrei sa il vezi in lume, spunea Ghandhi.
Buna pt moment nu are importanta cum ma cheama sa zicem maria .Ei bine vreau sa spun ca am 56 de ani am o casnicie de 30 de ani cu doi fii ,sa zicem ca merge totul cat de cat bine.Dar vreau sa va spun ca mi sa intampla ceva foarte ciudat .Ma contactat o persoana care nu este in Romania de foarte multi ani deci ma contactat pe Facebook la-m vazut doar in poza de pe profilul lui si nimic mai mult .Ce vreau nsa spun este ca el imi trimite mesaje foarte frumoase iar eu simt o atractie atat de puternica ca mie si frica simt niste emotii si niste stari cum nu am avut niciodata .nu ma interesat niciodata alt barbat inafara de sotul meu dar acum nu stiu ce sa fac pentru ca eu am familie si nu vreau sa am probleme dar in acelasi timp am imprtesia ca este mereu langa mine .Poti sa-mi spui ce inseamna aceasta si ce trebuie sa fac.
Nu stiu daca cel pe care l-am intalnit era sufletul meu pereche, dar el asa zicea, ca suntem suflete-pereche. Cert este ca ne-am placut enorm de la prima intalnire, eu m-am indragostit puternic de EL. Si el m-a iubit foarte, foarte mult. Comunicam extrem de usor, aproape intuitiv, de multe ori chiar din priviri. simteam reciproc cam ce gandeam. Se intampla uneori sa ma intrebe: ce s-a intamplat? in momente in care intr-adevar ma framanta ceva. Dupa 8 ani ne-am despartit pentru ca nu a avut curajul sa-i spuna mamei lui de relatia noastra. Eu eram mai mare decat el. Au trecut 2 ani de atunci si inca il iubesc, dar nu pot face nimic. ASTA E!
Buna Cramen,
Uneori e bine sa iei invataturile pe care le ofera o relatie si le aplici pentru a o imbunatati pe cea viitoare. Lectiile neinvatate se repeta pana ni le insusim.
Nimic nu este intamplator, la fel ca si omenii pe care ii intalnim in viata noastra. De la toti invatam cate ceva.
Nu poti face nimic!?
Bine inteles ca poti face, intotdeauna exista variante.
„Wether if you think you can or wether if you think you can’t, you’re right!
Henry Ford”
Eu…nu,nu am murit,dar nu am mai trait de cand el…a plecat. Si acum am in minte drumul pe care el pleca,intr-un superb apus de soare. Nu mai stiu numic de el si am ramas cu durerea ca nici nu ne-am luat ramas bun. Cred ca a fost o intalnire karmica,pentru ca nu am invatat decat sa inghet putin cate putin. Au trecut ani,il visez,dar da,au ramas multe intrebari fara raspuns.
Sotul meu….de cand l-am cunoscut, pot spune cu mana pe inima ca e sufletul meu pereche. Viata însă…joaca feste. Am reîntâlnit pe cineva pe care il cunoscusem inainte de căsătorie…nu a fost decat atracție puternica si familiaritate atunci….ca si la întâlnirea de acum….nu inteleg aceasta atracție si familiaritate fata de el…acelasi lucru il simte si el….am tot timpul senzația ca nu s-a terminat ceva intre noi…”viata e o c….”….eram linistita pana nu demult…
Buna Tu…,
Viata ni se intampla atunci cand nu suntem constienti de ea, iar atunci cand ne trezim, ne luam viata in maini si devenim responsabili.
Pe de alta parte atractia nu este o alegere, natura a facut sa fie asa pentru a asigura perpetuarea speciei, inferent de ce credem.
Atracția nu este o alegere…perfect de acord. Si cand te atrag sotul si amantul deopotrivă….ce faci? Continui legatura dubla ca sa-mi învăț lecția? Nu o fac acum…inteleg ca la un moment dat trebuie s-o fac, altfel nu se inchide cercul.
Testul se incheie atunci cand inveti lectia!
La unul te atrage ceva si la celalalt altceva, ce ii lipsete primului, ai vrea ca unul sa le aiba pe toate.
Dupa culplu, am studiat psihologia triplului, viata in trei. Ce pot sa iti spun este ca cel din urma nu trece de prima faza a unei relatii, atractia. Cand se ajunge la sentimente, se blocheaza pentru ca fiecare vrea mai mult si acolo se va termina.
Atractia nu este o alegere, insa ce facem mai departe, DA. Timpul mereu va gasi o solutie, dar daca nu o luam noi, va trebui sa ne multumim cu ce ni se va da.
Am ales sa trăiesc langa soț, mi-am înfrânat sentimentele, atracția fata de amant (mult spus, amant). Si, cu adevărat neașteptat, nu sufăr cum m-as fi așteptat. Sunt linistita. Iti multumesc pt răspunsuri. Interesant site-ul. Întâmplarea a fost sa dau peste el. Deși… Nimic nu e intamplator 🙂
Toate au un sens, chiar daca nu il gasim la inceput.
Te astept sa ne si vedem la unul din seminariile sau workshop-urile noastre.
Multumesc de invitație. Unde as putea găsi mai multe detalii in privința asta? 🙂
Pe data de 18 avem seminarul Armonia in relatia de cuplu, vezi detalii aici: http://armoniaincuplu.potimaimult.ro/
Iar pe data de 28 mai sustinem workshop-ul Revolutia in relatia de cuplu, vezi detalii aici: http://revolutiainrelatii.potimaimult.ro/
Binete tuturor!
Sunt Ioana și simt nevoia sa vb cu cineva care are cunoștința de cauza .
Intr-o zi am mers la un magazin și am simțit o emoție puternica (neliniște ) și după câteva secunde a intrat un bărbat in magazin ,când am avut contact vizual am simțit ca picioarele mi se moaie și am simțit o caldura interioară inexplicabila .Dansul era cu fiica lui asaca nu am intrat in contact dar ii simteam emoția .Cand a plecat am simțit ca se rupe ceva in mine dar in același timp știam sigur ca ne vom reîntâlni .Dupa câteva zile m-a contactat .A fost la doamna de la magazin sa întrebe dacă are contactul meu și Domnița a spus ca a simțit în ziua cu pricina ca a simțit și ea o emoție puternica și i-adat contactul.Respectivul și eu nu am mai avut liniște pana nu ne-am văzut .
Când m-a sunat simteam ca plutesc de fericire.
Am uitat sa specific ca sunt căsătorită și el la fel.
Când am fost contactata de dansului-ia m spus și soțului meu ce s-a întâmplat și m-a convins sa merg sa ma văd cu el.
Ne-am văzut ,am vorbit de parca ne cunoaștem de întotdeauna și ma simt foarte rău când nu vorbim.Asa multe emoții ca nu pot explica exact.
Acuma problema este ca nu mai putem traii unul fără celălalt dar avem familii amândoi .In același timp îl iubesc pe soțul meu și apreciez mult suportul și iubirea lui in momentele astea .Oare ce o fi de făcut ??
Va multumesc anticipat …
Buna Ioana,
Amandoi sunteti adulti si veti sti ce e de facut atunci cand va trebui sa luati o decizie.
Buna Sorin, acum 12 ani, 2004, mi-am intalnit sufletul pereche, ne-am intersectat pe strada, eu i-am zis : „Buna! Ce ochi superbi ai ! ” A fost dragoste la prima vedere, am fost iubiti timp de 2 saptamani, apoi ne-am despartit. Ne-am reintalnit dupa 2 ani, in 2006, ne-am casatorit . In 2011 ne-am despartit din nou. Am suferit mult amandoi. Dupa 3 saptamani ne-am impacat. Anul trecut, din iubirea noastra s-a nascut o fetita. Si acum, in 2016 suntem tot impreuna, de 10 ani. Cand sunt langa el simt acea liniste si stare de bine, ne iubim enorm, il simt cand are ceva pe suflet, vocea lui mi se pare cunoscuta, ochii lui m-au facut sa raman blocata prima data cand l-am vazut, desi ne certam, mereu ne impacam. Pt mine si pt copil ar face orice. Tu ce crezi, Sorin? E sufletul meu pereche? Vreau, te rog frumos, sa-mi raspunzi. Multumesc !
Buna Ionela,
Ma bucur ca ai impartasit cu noi intamplarile tale. Dupa cum vezi sunt forte mai presus de noi care ne dirijeaza viata.
La fel ca si in sedintele de coaching nu vreau sa iti impun viziunea si realitatea mea, ci sa te inspir sa o traiesti pe a ta. Cele intamplate intre voi depasesc convetionalul si coincidenta. E clar ca e ceva acolo, iar singurul care iti poate spune ce e, il gaseti adanc in tine.
Ca femeie, ai al 6 lea simt, te incurajez sa il folosesti pentru a-ti convinge si mintea de raspunsul pe care deja il simti in interiorul tau!
Singura care cauta raspunsuri este mintea, sufletul, le stie! 🙂
Un articol foarte interesant si cum nimic nu e intamplator cumva mi-a picat la tanc
Citind articolul m-am regasit foarte mult in el, cu trairile pe care le-am avut, atat cele karmice, cat si cu sufletul pereche. Poate gresesc eu si nu el e sufletul meu pereche, dar simt ca e ceva puternic si nu e intamplator. Il cunosc de 10 ani. La inceput il vedeam doar ca pe un prieten si apoi am inceput sa il vad mai mult. Dupa multi ani, in care nu ne-am prea vazut, fiind amandoi in orase diferite la studii, am decis vara trecuta sa merg la el in concediu, el fiind acuma in Germania. A fost cea mai buna decizie pe care am luat-o pana in acest moment. Au fost 2 saptamani de vis. Parca nu eram eu, parintii si toti imi spuneau ca sunt alta fata, si el e alt baiat. Am mers la el in calitate de prietena, nu vroiam sa stric totul si imi era frica sa nu il pierd ca prieten. Pur si simplu totul se intampla natural intre noi, faceam lucruri care le fac doar cuplurile, dar sincera sa fiu niciodata nu am facut aceste lucruri cu un partener, si unele doar daca le planuiam, In schimb cu el pur si simplu se intamplau. Ne vorbeam din priviri, stiam ce vrea celalalt, mereu ne spijinim si ne ajutam atat pe plan profesional, personal si spiritual, alaturi de el ma simt eu, nu trebuie sa ma ascund cu nimic, totul era perfect. In momentul in care am plecat i-am spus ca il vad mai mult, iar ca raspuns am primit un trandafir rosu, si pe langa asta trandafirul avea o inima in interior, format din 2 bulbi. Din pacate suntem la distanta momentan si am decis sa ramanem prieteni si s anu distrugem acest lucru, din frica ca apoi sa nu ne mearga relatia si sa se piarda tot.
De fiecare data, dupa ce petrec un timp cu el si vine momentul despartirii, ma simt aiurea, simt cum o parte din mine pleaca. E o senzatie ciudata.
Imi cer scuze ca poate am scris mult, dar vroiam sa va cer o parere, daca e cum cred eu, ar putea fi el jumatatea mea?
O zi frumoasa va doresc!
Buna Anna,
Ma bucur si iti multumesc ca ai impartasit povestea ta cu noi!
Ai observat deja ca sunt forte mai presus de noi care ne asista in viata indreptandu-ne pasii catre o cale pe care mintea nu o intelege. In povestirea ta ai folosit cuvantul frica de doua ori, te intreb, stii care este opusul iubirii? Este exact frica, frica ca il poti pierde iar asta te tine departe de iubire si implinire.
Toate simturile tale iti spun ce sa faci insa mintea si programarile sociale te tin pe loc.
Personal, mi-am spus ca pot trai cu decizii gresite pe care sa le corectez decat sa nu traiesc acea experienta deloc.
Si tie, ca si pentru toate cititoarele, asculta-ti instinctul feminin!!!!!
Buna seara, mi-a placut mult articolul.Dar sa iti prezint o situatie pe scurt si te rog sa imi spui parerea ta.
In tineretea mea am avut timp de 2 ani o relatie cu un baiat de care m-am indragostit nebuneste si nu ne-am certat niciodata( eu in schimb eram mai mare cu 4 ani).Totul s- a terminat brusc, fara sa imi explice nimic.L-am cautat la telefonul fix cum era pe atunci, dar nu am reusit sa vorbim sa ne lamurim.Am suferit enorm dar peste vreo 3 ani m-am casastorit cu cineva.Erau sentimente, dar nu ca pentru el! Ne-am trait viata, am facut un copil, o fetita care are acum 18 ani.Dar din pacate, de vreo 6 ani casnicia noastra nu mai e cum trebuie-in timp, ceva s-a rupt in inima mea si m-a facut sa cred ca de fapt am facut amandoi o greseala ca ne-am casatorit pt ca nu ne potrivim, asta dovedind-o viata!Interesant e faptul ca anul trecut l-am intalnit pur si simplu intamplator pe iubitul din tinerete.Dupa mai mult de 25 de ani !Pe scurt ne-am povestit vietile , mi-a explicat motivul pt care m-a parasit atunci si incet incet ne-am reindragostit.Amandoi eram nemultumiti in casniciile noastre si pe fondul sentimenterlor puternice ,a compatibilitatii, a atractiei, a felului diferit de a fi fata de perechea avuta acasa, nu stiu !Sotia lui a aflat si l-a cautat pe sotul meu.De aici un scandal de proportii care a dus la separarea mea in viata zilnica, dar inca nu a divortat.Si doar pentru niste telefoane si citeva intalniri, fara nimic altceva.Am uitat sa precizez ca din cauza discutiilor, fostul iubit a preferat fuga fara sa explice nimic !Parca era totul la indigo !Asta cum se numeste, intalnire karmica ?Ce lectie de viata am de invatat?
Buna Diana,
Ma bucur ca ti-ai facut curaj si ne ai impartasit o bucatica din viata ta.
Povestea ta imi este foarte cunoscuta, pentru ca o alta cititoare ne povestea ceva similar(vezi comentareiile de mai jos).
Partea cu repertatul povestii la indigo tine de o lectie neinvatata, stii ca cine nu isi invata lectiile…le repeta!
Sufletele pereche nu este neparat nevoie sa fie impreuna intr-o relatie de cuplu, cu toate ca asa ar fi de dorit.
Lectia pe care o vad eu aici tine de corectarea unor decizii luate cu ceva timp in urma. Vina apare ca indicator a unei decizii gresite si in momentul in care luam alta decizie ea dispare.
Fiecare decizie pe care o luam este contextuala si are sens la momentul acela, insa noi suntem in continua schimbare si transformare si e posibil ca deziile luate in trecut sa necesite revizuire pentru ca nu ne mai sustin ne cine suntem noi acuma.
Nimic nu este intamplator in univers si tote se intampla cu un scop, asa si la tine nu intamplator, intr-un moment de nemultumire in cuplu, apare vechea iubire…citeste semnele si asculta-ti intuitia.
si eu am trait ceva interesant..desi nu stiu ce a fost cu exactitate. Un baiat venea la mine sa ma ajute la mate (baiatul unei colege de-a mamei mele), nu.=-l vazusem niciodata pana atunci, dar ne-am imprietenit si el ma placea si eu il placeam,chiar i-a spus mamei lui ca se va duce sa se spovedeasca la un preot batran- undeva departe si am primit si eu intrebarea dk vreau sa merg cu el, dar am spus nu..adica nu eram interesata de chestia asta.Acum imi pare rau, ma gandesc ca poate el i-a spus acelui duhovnic ca-i place de mine si poate mi-ar fi spus si mie in fata. Dar pregatirea la mate s-a terminat, fiecare din noi a urmat o alta cale, destinul insa mi l-a scos in cale absolut intamplator, ne pregateam fiecare din noi sa ne ducem sa ne inscriem la facultate..ne-am gasit absolut intamplator la gara, efectiv fata in fata. Am plecat impreuna la Bucuresti, el s-a inscris la ASE, eu am renuntat. Apoi pauza 5 ani.Eu lucram ca asistent med. si prin sindicat se dau bilete la mare.M-am tot rugat de unu si de altul sa ma ajute si pe mine sa fac rost de un bilet de familist..si bineinteles ca nu se putea(si biletele astea se dau pe pile), pana cand am pus eu mana pe tel si am sunat-o pe dna de la sindicat..si..surpriza mi-a zis ca mai are ultimele 2 bilete sau ultimul bilet, nu mai stiu sigur. A doua zi am luat biletul si peste 2 saptamani eram la mare,.unde absolut intamplator pe faleza era si el cu parintii lui (asta inseamna ca nu era intr-o relatie nu?), dar mama nu a vrut sa stam de vorba cu ei asa ca i-am evitat. De ce? nu stiu. Cred ca am fost proasta. Acum imi pare rau..ulterior la diferenta de 12 ani l-am visat(impuscat in inima, dar nu curgea sange si stiam ca nu e mort) iar eu in acel vis plangeam de rupeam. Si la diferenta de cateva zile vine un pacient care avea o cunostinta care mi-a facut rost de nr lui de tel. Si uite asa am reusit sa vorbim dupa atatia ani, mi-a spus ca sta in Bucuresti ca are 2 copilasi si a tinut sa precizeze, dar macar sunt fericita ca am reusit sa aflu ceva despre el. Eu sunt tot singurica, nu am avut noroc in iubire. Din cand in cand destinul meu si al lui s-au ciocnit, dar din pacate acum pt mine e prea tarziu sa mai sper…
Buna Carmen,
Povestea ta poate fi subiectul unei carti, asta daca nu te-ai gandit inca sa scrii una.
Partea cea mai interesanta e ca nu are final, asta inseamna ca orice se poate intampla…
De-a lungul timpului el ti-a tot iesit in cale si nu ti-ai ascultat intuitia feminina.
Daca are doi copiii asta nu inseamna ca este si intr-o relatie sau ca este in una fericita, poti macar sa vorbesti cu el si sa verifici.
Acum, fiind singura, stiu ca ai vrea sa se intample o minune, iar vorbind cu el poti afla ce si cum. Chiar daca este intr-o relatie fericita, poti sa vorbesti cu el si sa faci pace cu trecutul, sa il lasi in urma si sa te deschizi catre o viitoare relatie, oricum ar fi, poti mai mult! 🙂
Buna!as vrea sa ti povestesc ce mi s a intamplat mie!am cunoscut un baiat mai mic cu 12 ani total diferit de mine!eu l am cautat c sa ma ajute pt.diferite chesty!!!!totul de la inceput m i s a parut ciudat!!!cred cs a fost suf oglinda!el a murit dupa aprox 3 luni de cand ne am cunoscut darrrrr….a murit de ziua mea!am trecut si trec inc printr o perioada urata!povestea esteeee ffff interesanta!
Am dat intamplator de aceasta pagina si as vrea sa scriu si eu cateva randuri referitor la sufletul pereche si sper sa nu fiu lung. In urma cu 13 ani am iubit o fata si am fost impreuna o perioada,credeam ca e sufleul meu pereche si am simtit o legatura puternica intre noi, e ca si cum ne completam,era totul natural,aveam senzatia ca ne stim de o viata. Dupa o perioada ne-am despartit desi nu eram de acord,am continuat sa o iubesc si a fost greu si am avut de suferit. Drumurile nostre au luat-o in alta directie desi in tot timpul asta am mai tinut legatura din cand in cand. Ce vreau sa mentionez e ca mi s-a intamplat sa ne intalnim intamplator de doua ori dupa despartire si inainte sa o vad am simtit un sentiment puternic ca este undeva in apropierea mea asta dupa un an cand am crezut ca am uitat-o, se intampla in iarna 2005 pe munte. Nu imi explic nici acum acea legatura pe care am simtit-o si de unde era sa stiu ca e si ea acolo inainte sa o vad. Mi s-a intamplat de doua ori lucrul asta. Acum dupa 13 ani am inceput sa vorbim din nou, imi scria in fiecare zi de doua luni incoace si ne-am si vazut de doua ori dar nu stiu daca va mai fi ceva si vom avea din nou ce am avut pentru ca suntem mai maturi acum si mai rationali. Stau si ma gandesc de ce s-a intors acum in viata mea dupa toti acesti ani si ce cauta defapt. Vreau sa mentionez ca amandoi suntem singuri si nu suntem implicati intr-o relatie in prezent chiar daca am trecut prin cateva deceptii in ultimii ani. Ce e de facut in cazul asta?
Salut Eric,
Iti multumesc ca ai impartasit cu noi povestea ta! Cu siguranta ne da de gandit la multi dintre noi si ne ofera o alta perspectiva asupra vietii si relatiilor de cuplu.
In legatura cu ce e de facut…faptul ca ai ajuns in acest moment pe aceasta pagina, banuiesc ca iti dai seama, ca nu este intamplatoar. Universul te ghideza asa cum o face mereu, pe cai mai putin banuite. Stiu ca ar fi mai simplu daca ti-ar trimite un sms cu ce e de facut dar care ar mai fi farmecul calatoriei ? 🙂
Raspunsul meu la intrebarea ta este ca as putea trai cu ideea ca relatia nu a mers dar nu si cu faptul ca nu i-am dat o sansa…
Nu poti identifica intotdeauna natura unei relatii, un aspect este insa fara echivoc, desi la un moment dat te desparti, nu poti da uitarii acel suflet, cumva tii legatura cu el si nu poti termina definitiv acea relatie.E senzatia unei alt fel de legaturi care probabil tine toata viata desi este distanta care te desparte.
M-am tot gandit in ultima vreme la tot ce inseamna suflet pereche, respectiv intalnire karmica. Va spun chiar acum si de ce.
In urma cu 14 ani am cunoscut un tip pe net, pe un site matrimonial, unde imi facusem cont la misto. Eram o adolescenta atunci, nu stiam cum e sa ai un iubit, stiam doar sa ma joc. Mai exact, dadeam ţepe online. S-a intamplat totusi sa ma intalnesc cu un tip de pe acel site, de care m-am simtit atrasa intr-un mare fel, si fizic si emotional. Iar atractia era reciproca. Cand s-a apropiat de mine, eu efectiv m-am speriat si l-am tot refuzat. Isi dorea f tare sa ma revada, indiferent ca era o revedere amicala, pur si simplu sa ma vada. Conducea dintr-un oras in altul ca sa-mi vada chipul. Abia dupa 4 ani am prins curaj, atunci cand incheiasem o prima relatie cu altcineva. A fost totul scurt dar superb, imi aduc aminte cu drag de momentele acelea. Ne-am tot ciondanit apoi, m-a durut foarte tare despartirea. Nu am mai stiut nimic unul de altul vreo 7-8 ani. Apoi ne-am regasit tot pe net, de data aceasta pe un site de socializare. Ne-am reaprins din nou, insa de data asta doar fizic… L-am simtit plin de temeri si destul de schimbat in rau… mai rece, mai egoist, fapt pt care am refuzat sa ne revedem fata in fata, ne-am conversat doar online. El apoi s-a suparat si inchis in el, fata de mine. Nu-mi mai vorbeste.
Coincidentele cateodata ma sperie. Nu doar ca avem aceleasi valori morale, afinitati, dorinte mici…mari…ascunse, neascunse, etc. dar pana si terenurile mostenite sunt aproape vecine, in acelasi municipiu, aceeasi comuna, desi el e bucurestean iar eu din Mangalia. Fara sa ne fi vorbit in acesti 8 ani, am vizitat separat aceleasi locuri de pe mapamond, cu mici exceptii. Cele in care a ajuns el dar nu am ajuns eu, sunt pe lista mea. Si invers. Au aparut si alte pasiuni comune, pe langa cele deja existente.
Ma gandesc deseori la el, sunt nelinistita, trec prin aceleasi stari prin care am trecut si atunci…cand ne-am despartit, parca s-a rupt iar ceva din mine…
Am zis ca ori sunt nebuna si e cazul sa ma tratez, ori imi cred sufletul: ne stim din alta viata. Nu stiu care din variante e valabila, probabil am nevoie de liniste sa imi dau seama care… Poate fi sufletul pereche dar inca nu e pregatit, poate nu ne e dat sa avem ceva de durata sau o continuare, in viata asta. Probabil mai avem lectii de invatat, altfel ne-am fi reconectat. Sau poate e doar o intalnire karmica.
Tu ce sfat imi dai?
Multumesc pt rabdare 🙂
Buna Emma,
Ma bucur ca tot mai multi oameni incep sa realizeze ce se intampla cu ei si sa se ghideze dupa aceste „coincidente”, de fapt acesta este si sfatul meu. Sa iti asculti sufletul, instinctul feminin sau cum vrei tu sa ii zici.
E clar ca timpul v-a schimbat pe amandoi, face la fel cu noi toti.
Ai scris ca el este mai „rece si egoist”, te-ai gandit ca poate tu esti raspunsul la cautarile sale, raspuns pe care poate nici el nu il stie.
Dati-va o sansa si apoi mai vedeti, eu mereu imi zic ca pot trai cu gandul ca nu a mers, insa nu si cu acela ca nu am lasat lucrurile sa se intample.
Mult succes si spune-mi cum a mers. 🙂
Buna dimineata !
Pot sa va spun ca „am cunoscut” acum 2 ani,pe cineva pe o rețea de socializare.El era intr-o relatie,deci nu a fost loc nici măcar de cateva discuții.Cum a apărut,asa a dispărut intr un timp foarte scurt.Asta se întâmpla in luna octombrie.Dupa un an,aceeași luna,mi am amintit,dintr-o data,de el.L am căutat pe rețeaua de socializare si am vazut ca e singur.L am contactat si de acolo a inceput tot.Cand ne am vazut,pot spune ca a fost dragoste la prima vedere,si aveam senzația ca il cunosc de o vesnicie.Tin sa mentionez ca semănăm foarte bine fizic.Ne am despărțit dupa un timp,apoi ne am împăcat.A durat putin si ne-am despărțit din nou.Un an de zile nu am știut nimic de el.Inainte de Craciun,l am contactat.A fost ceva foarteemoționant,cu toate ca eu doar voiam sa stiu ce mai face,daca e bine.A fost foarte impresionat pentru ca nu se aștepta.Am vb putin,si am lasat lucrurile in voia sortii.Dupa cateva zile,intr o miercuri(miercuri ne am despărțit si ne am împăcat si prima data),m a căutat,ne am vazut si ne am împăcat .A durat,iarăși,destul de putin si ne am despărțit.Vreau sa spun si faptul ca noi de fiecare data cand ne certam sau ne am despărțit a fost ca si cum,nu mai vezi persoana aia niciodata..Il iubesc mult,a fost singura mea relatie.
Uitasem,inainte de fiecare despărțire șah cearta,simțeam un gol in stomac si deveneam foarte agitata.Initial,inexplicabil.
Imi cer scuze daca am scris prea mult.Ce parere aveti?Simple coincidente?
Buna Georgiana,
Coincindente sau nu, important este ca se intampla ceva intre voi.
Sunt multi factori la mijloc, insa ce observ la relatia voastra e ca se termina si reincepe foarte des.
Nu este neaparat un lucru rau insa de obicei astfel de relatii se bazeaza pe atractie fizica si cand vrea sa continuie si la alte nivele…se opreste.
Scopul pentru care intram intr-o relatie este sa ne sutinem unul pe celalalt, plecand de la ideea asta si urmarind „semnele” ducem relatia catre ceea ce ne dorim!
Am avut o experienta care seamana foarte mult cu o intalnire karmica. Am cunoscut persoana respectiva din intamplare la o petrece anul trecut. A fost dragoste la prima vedere. Totul a inceput brusc si parca aveam impresia ca ne cunostem de o viata. Desi locuiam la 10 minute departare unul de celalalt nu ne mai vazusem niciodata pana atunci. La inceput se intamplau multe coincidente care ne aduceau impreuna. Ne intalneam din intamplare pe strada sau in alte locuri. Cu el ma simteam in largul meu, puteam vorbi despre absolut orice fara retineri. A fost o relatia foarte pasionala si frumoasa, dar s-a terminat foarte repede si nici acum nu inteleg de ce. Amandoi aveam impresia ca suntem suflete pereche, dar viata a facut ca drumurile noastre sa se desparta. A trecut aproape un an de la despartire. De atunci nu ne-am mai vazut si nici cautat. Acum eu am o alta relatie cu o persoana care ma iubeste si imi ofera foarte multa atentie, dar nu trece nici macar o zi sa nu ma gandesc la el. Tot ce ii doresc este sa fie fericit pt ca stiu ca in cele din urma asa a fost mai bine pentru amandoi.
Da am intalnit o
Dra sunt deja intr o relatie de 8 ani…
Felicitari, lucrati zi de zi la relatia voastra!
F intereseant articol….eu una nu am crezut in sufletul pereche …poate datorita faptului ca m am maritat de tanara la 18 ani.primul venit primul luat cu care am o casnicie de 15 ani cu 2 baieti ca 2 brazi…dar totusi nu ma simteam pe deplin femeie …implinita …iubita…dar am zis ca viata merge inainte acum nu mai pot face nimic…dar o intamplare intamplatoare face ca sa il cunosc pe EL…fiind doar simpli prieteni virtuali…dar era ceva ce nu se poate explica ce ma atragea si ma facea sa imi doresc sa il cunosc si personal…un filing senzorial extraordinar…simtea cand ceva nu era ok cu mine…dar mi am luat inima in dinti si m am dus sa il cunosc….un sentiment cum nu am avut niciodata…nu ma intelegeam pe mine…era acel EL pe care parca il stiam de o viata…nu a trevuit sa vb prea mult era deajuns sa ne privim pt ochii nostri se cautau in permanenta…iar mirosul lui imi dadea o stare de bine si un calm ….imi era atat de cunoscut…dar sunt o femeie maritata si sunt constienta de tot ce fac…dar cand sunt cu EL sunt eu…ma simt eu …e un ceva ce nu se poate explica in cuvinte…suntem prieteni …buni prieteni…dar avem o legatura speciala la nivel senzorial sentimental …suntem departe unul de altul dar totusi aproape…poate ca in o alta viata o sa fim impreuna …acum fiecare are viata lui…dar niciodata nu se stie ce iti rezerva viitorul…EL e sufletul meu pereche!?
Buna danna,
Ma bucur ca ti-a placut articolul si ca ti-a ridicat niste semne de intrebare. Confuzia precede invatarea.
Ce simti tu pentru acesta persoana poate fi in categoria atractie iar pentru a descoperi daca e mai mult de atat, relatia trebuie sa mearga mai departe. La inceput, cand cunoastem pe cineva, simtirile noastre sunt amplificate de imaginatie si totul pare suprarealist. Este valabil si daca suntem singuri si daca suntem intr-o relatie de mult timp si acolo lucrurile au cam stagnat. Cand apare cineva nou totul pare sa se intample intr-o alta lumina.
Timpul scoate mereu la iveala daca alegerile noastre au fost cele mai bune sau …putem mai mult! 🙂
Daaa relatia pot spune ca a avansat …de la ateactie …la indragosteala…din partea noastra cu un simplu aproape ca ma indragostesc de tine…mi a dat totul peste cap…si acel te iubesc pe care il simteam deja dar nu aveam nici unul curaj al spune …a venit la momentul perfect…atunci cand am simtit…si a fost totul atat de intens…ma simt ca o copila de 18 ani ce simte primii fiori ai dragostei si fluturi in stomac…e ceva ce nu se poate descrie zici ca ne stim de mult timp…ne intelegem din priviri…iar emotii sunt la cote maxime ….ne completam ne intelegem perfect …comunicam perfect…pot spune ca e sufletul meu pereche ?
Buna,
De intalnire karmica pot spune ca am avut parte. Eram pe autobus, ma indreptam spre casa si am vazut un baiat de o varsta apropiata. Am visat cu ochii deschisi (nu mi s-a mai intamplat niciodata pana atunci si nici de atunci inainte) ca se apropie de mine si imi spune „Salut, ce mai faci?”, dar intr-un alt context, intr-o alta locatie. Totusi statiile treceau, iar el privea absent pe geam. Cand s-a apropiat statia mea m-am ridicat, am mers la usa si am coborat. Dupa cativa pasi aud o voce din spate care imi spune „Salut. Ce mai faci? Te-am vazut de mai multe ori pe autobus, cred ca suntem vecini” 🙂 Era baiatul pe care il visam. Intr-adevar se mutase recent pe strada mea, iar in scurt timp am dezvoltat prietenia intr-o relatie. Nu a tinut decat cateva luni (se pare ca invat repede lectiile 😛 ). Multi ani am sperat ca vom fi iar impreuna, insa pe masura ce timpul trecea eram tot mai diferiti. Baiatul e acum sot si tata si imi e tot vecin, dar sentimentele au ramas in trecut.
Timpul a trecut, cele cateva relatii (cu mai putine sentimente, dar dedicatie mai multa) au venit si au plecat, pana cand l-am intalnit pe actualul meu partener. A existat de la inceput o atractie speciala. Din pacate facea parte din cercul de prieteni al fostului meu prieten, ceea ce a facut pentru o vreme imposibila vreo miscare in directia unei relatii. Totusi, de cate ori ieseam si era si el ne petreceam cea mai mare parte din timp vorbind, deconectati de restul grupului. El imi spunea inca de pe atunci ca o partenera ca mine este tot ce si-ar dori, iar pe mine ma captiva personalitatea lui, fiind un om integru, incoruptibil, autoritar si bland in acelasi timp. Dupa ce m-am despartit de fostul meu partener am hotarat la scurta vreme sa ii propun o relatie. A fost socat, mi-a spus ca niciodata nu s-a gandit la asta. El era plecat in strainatate la acea vreme, dar de curand se ridicase dreptul de munca si nu isi mai putea gasi de lucru, asa ca era in asteptare pentru un contract promis care nu s-a mai concretizat, asa ca a venit in tara si am inceput o relatie cu foarte multi oponenti la inceput (daca nu venea in tara mergeam eu in strainatate, asa ca asta nu a fost un impediment). Il iubesc si l-am iubit inca dinainte. Alaturi de el am putut sa-mi inving multi demoni si sa imi depasesc multe limitari psihologice, insa nu pot fi deschisa, nu pot comunica fara frica ca va pleca, ca va interpreta prost ce vreau sa ii zic sau ca respectul lui fata de mine va scadea. Am fost prost inteleasa de mai multe ori si efectiv am renuntat la gandul ca imi voi putea deschide vreodata intru totul sufletul in fata lui. Totusi, exista iubire, exista atractie, exista ganduri comune si exista intelegere, asa ca probabil intr-un timp relativ scurt ma voi numi sotia lui.
Problema care a aparut recent, precum si motivul pentru care am ajuns pe acest site si scriu aici, este ca am visat un suflet pereche. Am visat ca stau langa un stalp de gard si privesc spre o casa, asteptand timida sa iasa proprietara. Ea a iesit si privea zamind in directia mea. Un baiat m-a luat in brate pe neasteptate. Era in spatele meu. Si-a lipit fruntea de parul meu si mi-a spus „Buna Andreea. Ce mai faci? Iti mai amintesti de mine?”. M-a coplesit un sentiment de deplina liniste, iubire si fericire si i-am raspuns „Cum sa nu?”. Imi aminteam perfect ca era un baiat din copilaria mea (7-9 ani sa fi avut) care era cel mai bun prieten al meu, era o extensie a mea, era cel cu care faceam orice, cel care ma incuraja cand nu aveam incredere in fortele proprii, cel alaturi de care eram mereu fericita, libera si curajoasa. Cel care ma privea cu ochi senini plini de apreciere si pentru care eu reprezentam acelasi lucru cum reprezenta el pentru mine. Problema este ca, in realitate eu nu am avut niciodata un astfel de prieten. De regula evitam copii si nu ma simteam bine in prezenta niciunuia. Totusi, cand m-am trezit, sentimentul era atat de viu incat am inceput sa plang de dorul unui prieten pe care doar l-am visat.
Oare poate un vis sa reprezinte mai mult decat dorintele si sperantele subconstiente?
Buna Andreea,
Am citit comentariul tau care, cu toate ca este mai lung, imi doream sa nu se mai termine. 🙂
Este o poveste care reflecta urcusurile si coborasurile pe care le traim in viata noastra pentru a invata cum functioneaza relatiile.
Ai spus ca ai fost inteleasa gresit cu alte ocazii cand ai vrut sa spui ce iti doresti. Eu te sfatuiesc sa iti asumi comunicarea, poate cealalta persoana nu a inteles ce vrei sa spui si va trebui sa reformulezi pentru a te face inteleasa. Sa ne modelam limbajul pentru a ne face intelesi, asta numesc eu asumarea comunicarii. Comunicarea este cea mai importanta parte a unei relatii!!!
Un vis poate avea mai multe semnificatii, insa cea mai buna este cea pe care o dam noi. In cazul tau eu cred ca sunt „dorinte si sperante din subconstient”. Intrebarea este daca ceea ce ai visat tu reprezinta o dorinta pe care o ai in mod constant si cand esti treaza, adica daca tanjesti dupa prietenul din copilarie, dupa o persoana care sa te aprecieze si sa te iubeasca, iar actulaul tau partener nu o face sau nu este? Trebuie sa te intrebi pe tine, cat de puternica este acea dorinta? Pentru ca daca ea este puternica si tu o reprimi, in timp te va transforma intr-o persona nemultumita de multe alte aspecte. Creierul nostru acopera cu o problema nerezovata cu altele, pentru a o ascunde pe cea adevarata si asfel ne trezim cu o multime de tipare negative care mascheaza o dorinta nemanifestata.
Sunt mai multe de discutat decat as putea sa iti raspund aici, insa vreau sa cauti o solutie simpla. Comunicare este cheia si cauta o cale sa ii transmiti ceea ce tu vrei actualului partener, mai ales daca urmeaza sa treceti relatia la urmatorul nivel. Este minunat sa stii ca te intelege si iti va fi alaturi si mai ales ca tu te vei putea exprima libera fata de el. Pe de alta parte o casnicie in care te-ai simti ca o pasare in colivie care mereu vrea sa zboare insa o tine acolo un contract….uita-te in jur, sunt atat de multe.
.
Sper ca am adus un pic de claritate in povestea ta si daca vrei sa discutam mai multe te rog sa imi mai scrii.
Cu drag.
Sorin
Buna Sorin,
Multumesc pentru raspuns. Voi incerca sa fiu mai atenta cu ambalajul in care imbrac mesajul, astfel incat sa-mi asum comunicarea. Dintodeauna am fost adepta sinceritatii, iar in relatia mea actuala de cuplu acest lucru constitue un avantaj deoarece el se dovedeste a fi mult mai intelegator, rabdator, receptiv si bland cand ii spun clar ca imi este frica sa nu fiu inteleasa gresit si nu vreau sa am sentimente, trairi si stari pe care sa-mi fie in orice masura jena sa i le comunic si lui. 🙁 Poate imi lipseste o prietena careia sa ii spun unele lucruri mai putin importante. Am impresia ca il incarc cu prea multe fleacuri (care si pentru mine sunt fleacuri, dar pe care simt nevoia sa le comunic cuiva). Dupa cum spune si el, ar putea sa dispara intrega populatie de pe glob si tot nu s-ar plictisi alaturi de mine, dar tare ma tem ca nici viata lui nu ar fi mai linistita :D.
In legatura cu visul, pot spune ca e o dorinta constanta, desi cred ca am ce imi doresc, doar ca inca nu pot sa accept. El este cel care imi intinde mana sa urc spre noi culmi, cel care ma priveste cu admiratie si iubire, cel care ma ocroteste si alaturi de care sunt fericita. In ultimele zile am fost separati (din motive care nu tin de relatie), iar iubirea lui fata de mine s-a transpus in gesturi de tandrete total atipice pentru el. Poate imi era frica ca nu ma mai iubeste la fel (frica pe care doar comunicarea nonverbala venita din partea lui o putea inlatura).
Uneori am sentimentul ca sunt sortita sa fiu marele regret si niciodata basmul. Pentru aproape toti partenerii din relatiile trecute am ramas marele regret, iar asta pentru ca, desi inainte de despartire am fost sincera si le-am spus ca ma simt dezapreciata, mereu am fost considerata ca fiind a lor, cea pe care au obtinut-o si nu va pleca indiferent ce se va intampla, ce vor face si cum ma vor trata. O casatorie nu va fi o colivie pentru mine mai mult decat este o relatie, in fond sunt doar niste acte si o promisiune recunoscuta public, dar care are „termenii” ei de conditionare.
Iti multumesc mult pentru raspuns. M-a ajutat mult faptul ca mi-ai formulat niste intrebari pe care eu nu le puteam pune in cuvinte si m-ai incurajat (cand nu avea cine altcineva sa o faca) sa comunic.
Cu drag,
Andreea.
Buna Andreea,
Ai intuit corect ca il incarci cu multe „fleacuri” si ca ar trebui a vorbesti cu o prietana toate ce ar fi de vorbit „ca fetele”. El ar trebui sa fie mai mult iubit si apoi prieten. Daca ii povestesti toate cele ca unei prietene, in timp va fi mai mult prietena ta si relatia voastra se va transforma in una de prietenie. Va disparea atractia pentru el, iar asta este diferenta dintre o relatie de prietenie si una de iubire.
Am fost invatati de mici sa credem in iubiri imposibile, ca in basme, povesti si poezii, iar asta ne da multe de furca in relatiile de zi cu zi. Este bine uneori sa ne bucuram de ce avem!
Doar ganduri bune,
Sorin
Buna! Eu la „prima intalnire” pot spune ca nu am fost atat de incantata si o vreme dupa gaseam in El tot felul de „defecte”, fizice ma refer, insa vorbind cu el prin mesaje sau la telefon, ma linisteam intr.un fel…imi facea placere. Si dupa ceva timp am inceput sa ma „indragostesc” sa zic asa…cu adevarat. Se poate spune ca El este sufletul meu pereche?
Buna Elaaa,
In cazul tau as spune e prea repede sa te hotarasti daca este sufletul pareche sau nu. Momentan sunteti in faza de atractie!
Timpul raspunde la toate intrebarile!
Buna! Am trait cea mai magica si frumoasa experienta a vietii mele dar care s-a incheiat tragic. Si totusi simt ca nu s-a incheiat, ca este doar pe moment. Am fost in clasa cu un baiat. Trei ani ne eram indiferenti unul altuia, chiar daca mai vorbeam din cand in cand. Apoi am inceput sa vorbim mai mult ca prieteni. Nu stiu cum am ajuns sa ii povestesc de relatia mea din momentul respectiv si cum nu ma simt deloc in apele mele. El incerca sa imi dea sfaturi pana cand nu ma mai interesa sa vorbesc depre relatia mea esuata, ci sa-l cunosc pe el mai bine, gandindu-ma ca nu am remarcat pana atunci un om cu care sa ma simt asa linistita si sa vorbesc atat de deschis. Ne uitam amandoi la stele, dar din locuri diferite si imi facea inima sa tresara, imi dadea fiori in corp pana si cand vorbeam in scris. M-a facut sa tremur zicandu-mi de dorintele sale, printre care sa priveasca cerul instelat cu persoana iubita. Nu ne intalneam, vorbeam doar in scris, mai ales avand in vedere ca eu eram cu alt baiat, de care m-am despartit, credeam eu, din cauza neintelegerilor. Mai tarziu am realizat ca era un fel de forta care m-a indemnat sa fac asta, ca undeva adanc in sufletul meu iubeam o alta persoana, pe care o gasisem dupa cativa ani in care nu ne remarcaseram.
Dupa 2 luni, am inceput sa iesit, sa ne intindem pe dale si sa privim cerul instelat si sa ascultam sunetele apei ce se izbea de dale. Stateam cu capul pe umarul lui si din cand in cand ne priveam. Simteam ceva ce nu cred ca am sa mai imt preodata. Prezenta lui ma umplea cu energie, atat de multa, o simteam, ii simteam chiar si culoarea, alba, pura, inocenta. Mainile noastre s-au atins accidental si ne-am luat de mana, incat simteam vibratia corpurilor noastre care se ating. Incepusem sa iesim in fiecare seara asa, sa ne luam de mana sa ne strangem in brate, doar ca prieteni. Totul s-a intamplat parca de la sine. Intr-o seara racoroasa, cand batea vantul, ma tinea strans in brate si fara sa realizam ni s-au atins buzele apoi am ramas amandoi rusinati. Asa a inceput totul. Nu pot sa exprim ce am simtit, a fost parca supraomenesc. Mi-a dat motive sa vad lumea mai frumoasa, m-a facut sa ma accept asa cum sunt, cu toate complexele pe care le aveam asupra mea, m-a facut sa ma simt „acasa”, mai acasa decat langa familia mea.
Dupa mai mult timp a inceput sa nu se mai simta bine cu mine, sa vrea sa se desparta de mine. A facut asta de multe ori dar in final tot ne-am impacat. Devenise gelos, nervos, fara rabdare, nu mai recunosteam in el persoana de la inceput. Intr-adevar, ii gresisem si eu, imi gresise si el dar mereu am sperat ca toate au o rezolvare, ca noi putem trece peste impreuna. Ne certam din lucruri marunte, fiecare incepea sa se simta din ce in ce mai neinteles, ne tineam amandoi propriile pareri. La inceput, a lasat de la el. Dar cu fiecare cearta totul devenea mai rau pana cand am decis sa schimbam ceva. Si in mod ciudat, incepuseram (cel putin eu) sa ne simtim ca la inceput, parca magia aceea fusese incatusata de frici, stari de nervozitate, neintelegere fata de celalalt. Si de ce? Era bine, pana la alta cearta in care toate lucrurile peste care trecuseram peste au reaparut de parca s-ar fi deschis cutia Pandorei. Atunci a fost momentul cand am inceput sa imi pierd speranta, dar totusi sa continui sa lupt, din iubire. Erau momente bune, rele, mereu ne impacam. Problema era ca il pierduse toata increderea in mine desi ii nu ii existase moment in care sa nu poata avea incredere in mine. Pur si simplu m-a vazut ca fiinta care eram inainte sa il cunosc. Nu eram o descreierata, doar o persoana neinteleasa de parinti sau de prieteni, care purta masti diferite cu fiecare om de frica sa nu fie ranita. Si cu el fusesem eu, ii daruisem tot si lasasem toate armele jos. Nu am putut fi altfel datorita sentimentului intens care cu timpul s-a stins. Si cu toate astea, eu simteam ca in el inca se ascunde persoana care mi-a oferit totul. Am inceput sa las de la mine si eram ranita tot mai rau de vorbele lui tot mai urate. I-am spus apoi ca nu mai simte nimic pesntru mine. Iar nervi, iar cearta. Cele mai proaste modalitati de a ma face sa cred ca ma insel. Si de atunci a ramas marcat de faptul ca eu nu percep ce simte pentru mine.
Toate astea si inca multe au dus in final la despartire. In momentul cand l-am lasat sa faca ceea ce isi dorea, sa nu mai lupt pentru ceva ce e doar o umbra a ce a fost. El spune ca a luptat si el. Intr-adevar, dar abia cand realiza ca toate vorbele spuse la nervi nu sunt adevarate, ca nu poate sa stea nici 3 zile fara mine. Avem amandoi stari de rau, pe el il doare inima, eu sunt ca lesinata in pat. Orice am simti unul pentru celalalt, nu mai putem fi impreuna. Am acceptat amandoi ca ne facem rau. Doar ca eu inca simt ca nu e terminat, desi acum pot accepta o despartire, sau mai bine zis pot accepta incopatibilitatea caracterelor noastre. Dar sufletele tanjesc unul pentru celalalt. Nu stiu daca este intalnire karmica sau suntem suflete pereche. Eu nu mi-am pierdut niciodata increderea in el, cum zice ca a facut el legat de mine. Sentimentele nici atat, sunt acolo pentru amandoi, dar inaluite in intuneric. Si am incercat amandoi. Ma deranjeaza doar ca faptul ca el renunta repede cand simte ca nu se mai poate, apoi dupa un timp realizeaza ca nici despartiti nu se poate. Cred si nu cred ca de data asta va fi definitiv. Problema e ca am inceput eu sa vreau sa fie definitiv. Suntem intr-un cerc vicios. E normal sa ne denaturam atata de la niste prostii, pareri, frici, neincrederi personale care se refleta asupra celuilalt? Intr-adevar, el mi le-a facut sa dispara pe ale mele dar am observat ca eu n-am fost suficient de buna desi i-am dat totul din mine. Si acum a ultima cearta mi-a spus ca ma vede ca pe un oricare om, un om comun. As fi vrut sa imi accepte tot ce i-am dat, dar imi schimb imi spune cate nu am facut pentru el. Orbiti de maruntisuri, n-am mai vazut ce primim de la celalalt.
Imi pare rau ca am scris atat. As fi recunoscatoare pentru o parere obiectiva. Simt ca traiesc un cosmar si ca toate momentele in care am simtit energiile si fiorii au ramas doar un vis frumos, ca nu s-au intamplat niciodata. Desi oricat as incerca sa accept situatia, simt ca nu au disparut complet, dar nu pot fi readuse la suprafata, mai ales ca pentru el toata magia a murit, vazandu-ma ca pe o oarecare fata. Ma gandesc ca au fost alte vorbe aruncate aiurea ca multe altele.
Buna Suflet Ratacitor,
Iti multumesc pentru povestea ta.
Ce as vrea sa lamuresc cu tine ar fi ca din povestea ta as tinde sa cred ca intalnirea voastra a fost una karmica in care fiecare v-ati predat unul altuia niste lectii.
Increderea este un element cheie intr-o relatie si se castiga cel mai greu dar se pierde foarte repede. Partea mai putin placuta este ca odata pierduta nu isi mai revine si ramanem cu amintirea ca celalalt este o persoana minunata insa in prezent suntem cu un strain.
Chiar si dupa despartire exista multe conexiuni si legaturi care raman active cu fostul/a si cu cat relatia a fost mai lunga cu atat se pastreaza mai mult conexiunea.
Vechea relatie ne ademeneste cu familiaritatea si amintirile frumoase si de aceea avem tendinta de a ne intoarce, insa deseori sunt prea putine pentru a trece peste suparile si neintelegerile aparute.
Multumesc pentru raspuns si pentru sfaturile date 🙂
Salutare,
Nu stiu unde sa apelez pentru o problema care ma macina de o perioada de timp mai exact de cand am cunoscut o fata pe o retea de dating si ma gandeam sa imi spun povestea aici si sa primesc unele sfaturi cu privire la aceasta problema.
Asa cum ziceam mai sus am cunoscut o fata care este din Rusia la 200 Km de Moscova si fata de mine e undeva la 2040 Km exact cum ar fi distanta dintre Romania si Franta cu aproximatie.
Problema sta in felul urmator ca ea isi doreste foarte mult sa ma vada si sa aibe o relatie stabila si eu la fel si de cand am cunoscut parca nu am liniste si imi doresc sa merg la ea dar e vorba ca mi sa nu fie teapa si sa raman cu degetul in gura intr-o tara straina in care nu cunosc limba desi vorbim in fiecare zi cam aproximativ de o luna si imi trimite frecvent 4-5 poze si imi cere poze.
Povestea incepe asa:
Am apelat de mai mult timp la retele de dating in cautarea unui suflet pereche si de 2-3 ani merg in pelerinaje la manastiri si ma rog seara de seara ca Dumnezeu sa-mi dea pe cineva cu care sa-mi formez o familie desi am app 40 de ani si nu am reusit sa ma implinesc pe aceasta parte.
Eu am aboradto si iam scris ca vreau sa o cunosc mai bine si ea mi-a dat o adresa de e-mail in care scria in romana stalcita(cred ca folosea google translete :D) ca vrea sa vorbim mai multe acolo.
Eu am scris ceva foarte scurt si fara poza ca ma gandeam ca poza cu mine a vazut ea pe acel site de matrimoniale si a inceput sa-mi trimita poze si sa-si descrie viata ei de acolo si despre familia ei si locul de munca.
La inceput nu am luat in seama deoarece am vazut la primul e-mail trimis de ea ca e din Rusia si ma gandeam ca intalnirea nu poate sa fie din cauza distantei si al limbi.Daca am vazut ca mai trimite inca 2 mesaje si insista am zis sa-i raspund in engleza sa vedem daca putem comunica asa deoarece romana era foarte stalcita si cred ca din cauza ca folosea google translete si am continuat dar fiind foarte atent la detali sa nu trimit despre familia mea/loc de munca….etc deoarece sunt rezervat cu privire la cel din spatele ecranului pana nu il vad live,asa ca din ce oras sau tara sunt am zis da nu detaliat 🙂
Este bine de punctat ca nu cere bani ca motiv sa poate veni ea la mine si sa fie un tepar in spate care are nevoie doar de bani!
In toate mesajele ea imi scrie ca se bucura ca m-a intalnit si ca isi doreste sa ma intalneasca dar evita intrebarile mele si raspunde doar la mesaj in mare si isi exprima foarte mult dorinta de a ma vedea si ca nu isi doreste doar schimburi de mesaje sau aventura.
Ea mi-a dat foarte multe detali legate de familia ei si locul ei de munca inclusiv programul si am inceput sa caut find un loc public sa vad daca exista si chiar exista acel loc unde lucreaza ea.
Ma gandesc ca Dumnezeu mi-a dat acest suflet deoarece in cautarea orasului ei am vazut ca sunt foarte multe biserici si manastiri otodoxe in acel loc unul chiar foarte puternic unde gandul de a forma o familie sau a avea copii se indeplineste.
Chiar nu stiu ce sa cred,daca ea este sufletul pereche cautat si dat de Dumnezeu sau este doar ceva trecator si trebuie sa ma consolez cu asta?
Multumesc,
Alex.
Salut Alex,
Pot spune ca povestea ta am mai auzit-o si la alte persoane, foarte similara si da, poate fi vorba atat de ceva real cat si de o posibila pacaleala.
Ce iti recomand eu este sa te focusezi pe crearea de relatii cu persoane fata de care poti avea si un grad de intimitate fizica, ceea ce inseamna ca ele sa locuiasca in proximitatea ta.
Povestea cu tipa din Rusia te tine departe de a cunoaste persoane din jurul tau, ceea ce iti ingreuneaza si mai mult socializarea.
Sper ca raspunsul meu sa-ti aduca mai multa claritate, cu toate ca intuiesc ca nu este ceea ce voiai sa auzi.
Mult succes in atragerea persoanei pe care ti-o doresti!
Salut,
Iti multumesc pentru raspuns dar din pacate e varianta a doua 🙁
Am oprit conversatia cand am vazut ca solicita bani la o anumita agentie din Rusia ca sa vina la mine si am sa incerc sfatul tau sa ma focusez pe fetele din zona desi e destul de greu deoarece gasesc foarte greu o persoana sincera si dedicata familiei dar cum e vorba aia „speranta moare ultima”
Stiu ca sufletul meu pereche este undeva prin zona si intr-o zi o sa-l intalnesc;
Se pare ca sunt escroci care profita din suferinta altora si mai ales fetele care sunt duse si vandute la proxeneti
Trebuie sa fim foarte atenti si sa deschidem ochi bine deoarece lumea in care traim este foarte periculoasa si plina de capcane
Multumesc pentru sfaturi,
Alex.
F interesant articolul…
De ceva vreme incerc sa inteleg semnificatia unei intalniri ( karmice cred eu) pe care am avut-o de curand.
Am cunoscut un tip pe o retea de socializare. Compatibilitate si o atractie reciproca. Vorbeam ore in sir online fara sa simtim cand trecea timpul, desi discutii superficiale. Dupa un tip am iesit la o cafea (intamplator, era ziua in care ma casatorisem cu 13 ani in urma). O intalnire placuta, ma simteam foarte confortabil in prezenta lui, nu aveam niciun trac sau emotie, simtind o atractie puternica. Dupa ce am povestit mai multe am ramas uluita. Sirul coincidentelor continua. Aceeasi poveste de viata cu a fostului sot, parinti despartiti, relatia cu tatal, initial un calvar apoi inexistenta, aceleasi job-uri , aceleasi locuri de munca, aceleasi melodii preferate, aceeasi atitudine usor negativista si refractara, aceleasi rani emotionale, dar de departe, cea mai socanta… asemanarea fizica uluitoare dintre mamele lor. Vazusem o poza in care era si mama lui, care parea geamana fostei mele soacre. Nu i-am spus nimic din aceste coincidente. Am facut schimb de numere de telefon, feed-back-ul parea pozitiv de ambele parti…
Am continuat sa vorbim si dupa intalnire, dar usor usor am incercat sa aprofundez putin discutiile… Am vazut ca a evitat sa raspunda. Am renuntat o vreme la a-l intreba. Vorbea despre orice alt subiect, dar daca incercam sa pun intrebari directe sau personale, tacea. Atunci am incercat sa-i spun ca am nevoie de comunicare, de un feed-back. Replica a fost ca nu face niciodata ce vor ceilalti. Intuisem ca e un tip dificil si criptic, dar replica mi s-a parut extrem de cinica. Desi sunt un om f calm, am avut un scurt schimb de replici in contradictoriu, dupa care a ridicat un zid si a refuzat sa mai scrie vreun cuvant. Din intamplare sau nu…marea problema in fosta mea relatie, era acelasi zid si refuzul sotului meu de a comunica, desi eram deschisa la comunicare si la a discuta calm, la masa verde.
M-am simtit blocata emotional. As fi vrut sa am sansa sa spun ce gandesc, sa aflu ce gandeste..sa discutam deschis ca doi adulti, chiar daca asta ar fi fost ultima noastra interactie. Toti ar putea crede ca eu sunt problema daca am obtinut aceleasi reactii de la doi oameni diferiti…asa ca o sa ma definesc si eu in cateva cuvinte, ca sa intelegeti frustrarea mea. Nu sunt un om conflictual, cicalitor sau curios. Sunt genul de om pe care prietenii il cauta sa se destainuie, sa povesteasca, sa gaseasca o incurajare sau o vorba buna. Sunt echilibrata, calma, cerebrala, diplomata, deschisa la a asculta si a comunica cand e nevoie, poate prea toleranta, pornind de la ideea ca toti oamenii au nevoie de suport. Am si eu defectele mele, ca orice om, dar cu siguranta ridicarea zidurilor si blocarea comunicarii nu e unul dintre ele…
Desi nu mai vorbim absolut deloc, cele cateva saptamani incheindu-se brusc si absurd din punctul meu de vedere, am o puternica senzatie de familiaritate cand ma gandesc la el si senzatia ca ne vom mai intalni in viata asta . O senzatie de care nu reusesc sa scap nicicum…
Buna Irina,
Multumim ca ne-ai impartasit aceasta experienta.
As vrea sa-ti atrag atentia ca, bazandu-ma pe experienta personala cat si din discutii cu sute de persoane, situatia intalnita la tine (partenerii seamana foarte mult intre ei), denota ca tu ai o lectie pe care nu ai invatat-o si ca orice lectie neinvatata, se repeta pana cand inveti ce ai de invatat.
Cu drag,
Sorin
Multumesc mult pentru raspuns!
M-am gandit si eu ca e un semnal de alarma, o atentionare, repetarea unui tipar care mi-a adus multa nefericire. Cu siguranta am o lectie de invatat…si intuiesc exact care e. Sper sa o invat!
Numai bine si la cat mai multe articole interesante, care sa ne ajute sa gasim raspunsuri!
Buna Sorin!
Printr-o pauza la serviciu si gandurile ce nu imi dau pace, decid sa caut povesti asemanatoare cu a mea… si dau de articolul tau. Imi pare foarte interesant si as dori sa imi spun povestea, despre care nu vorbesc cu nimeni…
Sunt „implicatata” intr-o relatie, de ceva ani buni, unde am investiit de toate inafara de emotie, si cand vorbesc de emotie, ma refer la acel sentiment care te lasa fara suflare, te face sa-ti vibreze fiecare celula din corp si impotriva caruia nu poti opunei… Locuiesc intr-un alta tara, de aproape un deceniu si nu am stiut decat sa muncesc, sa cresc, ca apoi sa raman blocata la acelasi nivel profesional si de unde imi era teama sa plec, sa imi pierd confortul financiar si sa nu raman..singura, desi ma simt extrem de singura uneori.
Dupa 15 ani, intamplator dau de un fost prieten din copilarie pe un site de socializare. De acolo se naste o frumoasa corespondenta, schimb de carti. Nu ma simtisem atat de atrasa intelectual de nimeni. Sentimentele noastre cresc fara sa ne dam seama, cum si de ce… .In fiecare zi imi controlam casuta postala si abia asteptam sa ii aud vocea si sa rad. Imi era asa dor sa rad cu cineva!
Nefiind obisnuita sa vorbesc deschis despre problemele mele, despre relatia complicata si confortanta in care ma aflam…am lasat lucrurile sa creasca. De unde sa intuiesc cum si cat vor creste?
Ne-am intalnit acasa, si…mai stii, emotia de care iti vorbeam mai sus? Ne-a aruncat intr-un basm. Nu am crezut vreodata ca pot simti asemenea chimie si pasiune pentru cineva! Nu am simit ca apartin cuiva pana atunci…m-am indragostit iremediabil!! Si… concediul se termina.
Ma intorc inapoi la realitatea mea…decid sa imi fac curat in viata, sa imi acord o sansa. Dar, viata asta da mereu un „dar”!…Partenerul meu este diagnosticat cu cancer….cum sa il trantesc la pamant si sa-l las cand are mai mare nevoie de mine?? Am preferat sa mint, sa continui sa mint…sa il confortez pe unul, sa imi fac rau mie si…sa-l pierd pe R, care nu a vrut sa ma inteleaga. Trec zilele, lunile…si nu imi revin, incerc sa ma amagesc ca o sa fie bine… dar, cum naiba?? Cand lasitatea, egoismul si lipsa de maturitate m-a facut sa pierd tot ce ma facea sa ma simt vie! Am inteles multe din povestea asta, am cules regrete si neputiinta!
Nu pot sa definesc ce a vrut viata de la noi, ce a vrut de la mine…am vrut sa am curaj sa stau departe de locul in care ma aflu, sa nu ma mai invart in cerc, sa nu-mi mai caut scuze…sa am curaj sa o iau de la zero. Am plecat intr-un final…dar ghiceste, nu a mers!…Si cum ratele nu se platesc singure, m-am intors. Nu sunt bine…poate chiar mai rau!
Tu cum definesti povestea asta?
S.
Buna Stuf,
Iti multumesc ca ai impartasit cu noi povestea ta!
Ce pot sa spun eu despre povestea ta, este sa iti inveti lectia si pe viitor sa iti asculti instinctul.
Tine minte ca pe lumea asta ai venit sa fii fericita nu ca sa platesti ratele!
Fa-le pe toate dar nu uita scopul!
Dar ce faci atunci cand il întâlnești prea tarziu ?Cand fiecare este implicat intr-o alta relatie (cu care a crezut că este „suflet pereche „) si isi da seama ca de fapt abia acum a cunoscut adevăratul suflet pereche ? Te-ai înșelat prima dată sau acum ?
Buna Claudia,
Eu nu cred in „prea tarziu”, eu cred ca am venit pe lumea asta pentru a fi fericiti, iar daca nu mai suntem fericiti alaturi de cineva intr-o relatie, cred ca putem face mai mult bine plecand, decat sa stam si sa ne plangem! Tine doar de alegerea fiecaruia.
In toate articolele de pe site cat si cursurile live pe care le tinem, incurajam oamenii sa nu se minta, sa traiasca liber si sa iubeasca neconditionat, asa scrie si sub logo-ul nostru!
Pe scurt, raspunsul meu este ca noi evoluam ca si oameni iar relatiile noastre trebuie sa faca asta le fel ca si noi!
Salut Sorin,
După 3 ani in care am stat singur am întâlnit o fată cu care a fost atracție instanta, mi am spus ca ea este fie femeia perfecta pentru mine fie este prea frumos sa fie adevărat. după o lună de stat împreună zi de zi in care am facut sex mai mult ca niciodatăsi am stat numai împreună am slabit 6kg, ea mi a umplut un gol pe care il aveam ( de afectiune). Apoi cand am inceput sa ieșim in societate observam cum se creau mereu situații in care sa fiu gelos, am devenit posesiv si in cele din urma am tipat la ea ceea ce a si pus capăt relatiei. Acum ca s a terminat observ cum eu nu eram deloc gelos, posesiv etc, nu dormeam, nu aveam poftă de mancare. la ultima discutie mi a spus cum fostul prieten cu care a stat doi ani i a spus ca nu poate avea încredere în ea iar un alt baiat ca mereu avea impresia ca ea se culca si cu alți oameni.
Pe cat de repede ne am aprins tot așa ne am stins – la nivel energetic eram praf cand nu eram cu ea și cand urma sa ne vedem efectiv alergam, era ca un drog pentru mine.
Nu găsesc răspunsul la întrebarea : ce am avut de învățat din experiența asta…
Salut Eduard,
Cand intram intr-o relatie partile bune sau mai putin bune din noi ies la iveala, ne transformam, ceea ce e bine, mai ales daca suntem niste persoane complete si mature singure. Relatia va amplifica frumusetea sau nesiguranta din noi.
Daca iti raspund eu la intrebare nu ar mai fi lectia ta, insa iti garantez ca ai ceva de invatat, altfel in urmatoarea relatie vei retrai aceeasi lectie.
BONUS: lectia este despre legatura si increderea ta cu tine…
Succes! 🙂
Si eu ca barbat am trecut prin asa ceva … Am iubit pentru prima data in viata mea cu adevarat, la varsta de 20-21 de ani. Incepusem o facultate noua, o viata noua, cunostinte noi … totul nou, aveam asteptari mult prea mari de la viata. In perioada aceea am observat o fata care pur si simplu mi-a furat inima, mi-a captat atentia… doar ea.
Era genul de fata cuminte, inteligenta, cu o privire inocenta si angelica, cu ochelari … nu mai intalnisem in viata mea o fiinta care sa ma faca sa traiesc asemena sentimente la o intensitate atat de mare.
Timpul trecea in acel prim semestru, tot incercam sa intru in vorba cu ea, nu reuseam … simteam ca nu mai pot trai fara ea, ea era centrul discutiilor mele cu prietenii … . Pana cand, intr-un final, am aflat in iarna acelui an ca are pe altcineva … simteam ca mi s-a frant inima si sufletul. Nu am dorit sa intervin in relatia ei, pareau fericiti impreuna, nu voiam sa distrug acea fericire, chiar daca simteam o atractie foarte puternica.
Astfel, in iarna acelui an luasem decizia sa renunt la acea facultate, eu fiind in paralel cu doua facultati, ma tot gandisem la care sa renunt si cu care sa continui. Am renunt la facultatea respectiva din simplul motiv ca nu ma mai simteam atasat de nimic …
Insa, la inceputul lunii martie, am cautat-o pe aceasta fata ,C.E., ea nu stia sentimentele mele fata de ea, am vrut sa imi iau adio de la ea printr-un mic gest mascat intr-un cadou de inceput de primavara, un martisor si ceva ciocolata (poate parea pueril, dar simteam nevoie sa isi aduca aminte de mine …). Acela a fost momentul cand am crezut ca nu o voi mai intalni vreodata pe aceasta minunta fiinta … insa, destinul sa aiba alta parere.
Eu imi continuasem viata, in vara acelui an fiind plecat si in vacanta prin Germania, avusesem un an implinit pe toate planurile, in afara de cel al dragostei.
Cu inceputul anului universitar, intorcandu-ma din Germania, reincep cursurile primei facultati, fiind deja in anul 3.
Timpul parea sa treaca fara sa aduca nimic, era o liniste din aceea ca pe mare, unde nu este nici vant, nici nori, ci doar soare.
Dar … in data de 23 octombrie, lucrurile aveau sa se schimbe. Fata aceasta m-a contactat, printr-un mesaj pe facebook, daca vrea sa ne intalnim. Eu eram uimit, nu mai vorbisem cu ea niciodata, in afara de cateva ocazii, plus ca stiam faptul ca are pe altcineva, dar simteam ca se intamplase ceva. Astfel, hotarasem sa ne intalnim urmatoarea zi, pe 24 octombrie.
Ne-am intalnit, lucrurile pareau ireale pentru mine, simteam ca asa ceva nu poate exista in realitate, era prea frumos, in sfarsit eram cu fata pe care am iubit-o in secret atat de mult, in sfarsit eram la o intalnire cu ea (si nu, nu ma judecati, aspectul fizic al meu este unul destul de atragator si ingrijit, nu am probleme cu stima de sine, doar ca mi se parea greu de imaginat faptul ca in sfarsit s-a intamplat, s-a intamplat sa fiu cu ea)
Iesisem la o cafenea, am stat de vorba mai bine de cateva ore, ne-am simtit extraordinar, m-am simtit extraordinar. Dupa cafenea, ne-am plimbat ore bune prin Bucuresti, prin Cismigiu, pe la Universitate, etc. Cand se facuse destul de tarziu, am hotarat sa o conduc acasa. Am condus-o acasa, era o vreme urata, ploua, era frig, iar cand am ajuns in dreptul usii de la blocul in care locuia ea, m-a invitat la ea. Eu eram pe punctul sa refuz, atat de ireal mi s-a parut totul, pur si simplu, imi era greu de crezut ca mi se poate intampla minunea aceasta. In cele din urma, am urcat sus, am stat la ea in apartament. Din ziua aceea de 24 octombrie, pana pe 26 am fost nedespartiti, am stat unul in bratele altuia, parca eram doi copii care incep a cunoaste ce inseamna dragostea. in acele doua zile nu am mancat si nu am baut nimic, nici eu si nici ea, nu mai aveam nevoie de hrana materiala, atractia pe care o simteam unul fata de celalalt era suficineta.
Din ziua de 24 octombrie incepuse totul, a inceput o relatie minunata. Ea era tandra, grijulie, ma iubea, sau cel putin asta simteam eu din toata inima si sufletul meu, simteam ca ma iubea, avea grija de mine cand paream a fi racit, etc. Eu la randul meu, am iubit-o din toata puterea fiintei mele, nu credeam ca exista o fata care sa ma faca sa iubesc cu asemenea intensitate.
Am petrecut clipe minunate unul langa celalalt, am petrecut ziua mea la munte, doar noi doi, simteam ca traiesc, simteam ca viata si lumea este la picioarele mele, aveam tot ce imi doream, o aveam pe C.E. alaturi, era o minune devenita realitate.
Ajunsesem sa stam unul in bratele altuia de dimineata pana noaptea tarziu, nu mai aveam nevoie de lumea din jurul nostru, eu cel putin nu mai aveam , incepusem sa imi ignor si familia, nu mai vorbeam la telefon cu parintii mei plecati in Germania, pentru ca nu mai aveam nevoie de nimeni altcineva in viata mea, aveam nevoie doar de ea, de scumpa mea iubita.
In perioada sarbatorilor de iarna, ea avea sa plece acasa doua saptamani in vacanta de iarna… nu le spusese parintilor ei de mine si nu avea cum sa ramana in Bucuresti cu mine. In zilele de dinaintea plecarii am fost in targul de Craciun, ne-am simtit bine, a fostul totul rupt ca dintr-un film de dragoste in care doi adolescenti se indragostesc, ne uitam pe la magazinele cu rochii de mireasa si visam sa avem amandoi o viata intreaga impreuna, chiar a tipat in noaptea aceea „Oameni buni, el este barbatul care o sa ma ceara in casatoriee!”. Eram fericit, simteam ca ea este aleasa, asta imi spunea sufletul. Ne facusem multe promisiuni si juraminte de dragoste unul altuia. In fine, in zilele de dinaintea plecarii ne-am simtit extraordinar, trebuia sa profitam de fiecare clipa impreuna, simteam ca nu imi ajunge timpul… ma durea fizic. Am facut dragoste atat de pasional in noptile acelea, incat totul parea a fi rupt dintr-un roman de dragoste sau film…
In cele din urma, a venit ziua in care a trebuit sa o conduc la gara pentru a se duce acasa, 22 decembrie… In ziua aceea, cand am fost alaturi de ea, am stat pana la ultima secunda in trenul acela, o tineam in brate, am sarutat-o pe frunte, pe buze, pe maini, am strans-o cat de puternic am putut in bratele mele. Pana cand am auzit fluierul „nasului de tren”. Am privit-o in ochi, cu lacrimi in ochi si eu si ea, si i-am spus ca o iubesc din toata fiinta mea, apoi am coborat si am privit-o plangand cum se indeparta cu acel tren …am stat mai bine de cateva minute in acel loc uitandu-ma la tot in jurul meu, la tren, la oameni, la pasari … simteam ca ceva s-a intamplat sau se va intampla, nu stiam ce, dar simteam ceva in inima mea …
In timpul vacantei am pastrat legatura zi si noapte, ma trezeam si ii scriam „buna dimineata, iubita mea” , adormeam cu gandul la ea, cand ma rugam singur la mine in camera, de dorul ei, nu exista moment sa nu am lacrimi in ochi cand ma gandeam la ea si la faptul ca e departe de mine … Am suferit atat de mult in acea perioada incat slabisem de la 68 de kg la 63, durerea sufleteasca se oglindea in suferinta trupeasca … nu mai aveam pofta de nimic si de nimeni. Asteptam cu nerabdare sa vina data de 3 ianuarie pentru a se intoarce in Bucuresti.De revelion ea a fost primul om cu care am vorbit la telefon si careia i-am trimis mesaj ca imi doresc sincer ca ea sa devina sotia mea si sa formam o familie fericita …
In cele din urma ea s-a intors in Bucuresti, am asteptat-o in gara cu sufletul la gura, am asteptat-o o ora pentru ca ajunsesem mai devreme. Cand am auzit ca trenul o sa soseasca, nu va inchipuiti sentimentele mele. In sfarsit, iubita mea vine! Si a venit …
Lucrurile pareau a fi oarecum schimbate, parea ca se racise de mine …in noaptea aceea am dormit la ea, a fost o noapte frumoasa impreuna, chiar daca simteam ca ceva e in neregula… in dimineata zilei urmatoare, am mers cu ea la facultate, eu ma indreptat spre casa, am tinut-o in strans de mana si i-am spus ca o iubesc, am sarutat-o si am privt-o in ochi, am simtit ca ea este femeie mea, de altfel… ea imi promitea ca este doar a mea si eu doar al ei.
In seara aceleiasi zi, 4 ianurie, voiam sa o revad, sa vina la mine sau sa ma duc la ea. Ea mi-a spus ca are nevoie de cateva zile de singuratate, are nevoie sa clarifice ceva in viata ei… ca intr-un final, sa alfu ca vrea sa se desparta de mine, vrea sa renunte la relatia noastra … am simtit ca inima mi sefrange, sufletul mi se rupe bucatele, iar fiinta mea nu poate exista. Nu voiam sa pierd o persoana atat de importanta din viata mea, nu voiam sa pierd femeia pe care am iubit-o atat de mult, sincer si pur… simteam ca ea este sufletul meu pereche…
Pe noi ne-au legat multe coincidente, in data de 4 oct cu cativa ani in urma tatal meu murise, vara urmatoare in data de 4 nasul ei (care de fapt a fost ca un tata pentru ea) a murit. Suferinta ne-a legat pe amandoi, am empatizat pana in adancul sufletelor noastre, am avut o viata asemanatoare… am simtit ca ea este sufletul meu pereche, simt asta, sper ca viata sa ne mai ofere o sansa, sper ca destinul sa ne readuca impreuna, pentru ca eu inca simt ca o iubesc … iar daca nu va fi posibil, macar sa existe o relatie de prietenie foarte puternica …
Of, Doamne, numai El mi-a fost martor cate nopti am adormit cu gandul la ea, avand lacrimi in ochi … sper ca destinul sa fie bland, iar daca ne-a adus impreuna o data, sper sa ne readuca si a doua oara, dar definitiv.
Aceasta este povestea mea, traita la o intensitate extrema, ea simt ca a fost, este si va fi iubirea mea adevarata. Lucrurile acestea s-au intamplat acum, anul trecut si anul curent … nu a trecut mult timp de atunci, inca resimt, dupa cum e firesc, efectele acestei despartiri …
Daca ati avut rabdarea sa imi cititi povestea, va multumesc din suflet! Eu unul o iubesc sincer pe C.E., fiinta atat de draga sufletului meu!
Buna seara! Am avut parte de multe intamplari ciudate/coincidente de cand ma stiu….Am avut prima relatie la 19 ani (acum am 28),care a durat 6 ani,Primii 3ani au fost ok,ultimii,cu suisuri si coborasuri,la final ne-am despartit(poveste lunga de ce..:( ).Bun.Inainte sa-l cunosc pe G,nu am mai avut nici o alta relatie ,imi doream ca prietenul meu sa fie intr-un anume fel..brunet,inalt,ochi albastri,iubitor,sa nu bea,sa nu fumeze,etc..ulterior l-am intalnit pe el si s-a dovedit ca este EXACT cum mi-am dorit. Pana si la zodii eram compatibili,eu fecioara ,el taur.(desi nu ma bazez prea mult pe astre).Dupa ce m-am despartit oficial de el,in acelasi an,am cunoscut un alt barbat,pe care initial nu l-am privit ca pe un viitor iubit,dar am iesit impreuna de mai multe ori pt a socializa ca amici,,el fiind mai insistent,iar eu avusem acel esec…am acceptat sa incepem o relatie dupa vreo 8luni..(am aflat apoi ca si el avusese un esec sentimental cam in aceeasi perioada ca si mine).Mi-am revenit mai greu dupa despartirea de primul meu iubit,am incercat sa trec peste..si in prezent sunt cu al doilea barbat(de 4 ani)si suntem logoditi.El isi doreste sa ne casatorim,insa eu parca am indoieli ca imi doresc acest lucru.De ce? …>> Acum vine partea interesanta. >
Fiind medic rezident in Bucuresti si stau cu chirie,eu fiind din Constanta,primul an de rezidentiat l-am facut aici,in al doilea an,adica anul trecut,am luat detasare in Constanta pt 2 stagii.Bun.La al doilea stagiu,pe care l-am avut vara trecuta,am cunoscut mai multi colegi,printre care si un coleg aparent ca toti ceilalti..insa..imediat mi-am dat seama ca avem lucruri in comun.
Eu sunt o persoana mai retrasa ,nu pot conversa cu oricine despre orice,insa cu el am putut face asta fara prea multe retineri desi il cunosteam de putin timp..Sunt si destul de intuitiva,,citesc” oamenii..Despre el,vazand ca este linistit si felul lui de a fi se potrivea cu felul meu de a fi,(m-a atras cumva si fizic,se potrivea cu stilul meu…) mi-am pus in sinea mea mai multe intrebari,printre care si,,Oare ce zodie este,?”pt ca in viata mea, desi nu tin cont de asta,cumva s-a potrivit de fiecare data,,am inceput sa iau de seama si partea astrala)…Stagiul a fost scurt pt amandoi,insa am aflat si mi-am dat seama de multe asemanari fizice si de caracter intre colegul si primul meu iubit..am aflat apoi ca este zodia taur 😐 exact cum am intuit eu si exact cum a fost si primul..OK…am acceptat sa ne intalnim colegial la o cafenea la invitatia lui,unde mi-a marturisit ca este f atras de mine si ca simte ca sunt aleasa lui de cand m-a vazut in spital din primele zile.,,dar ca este dezamagit pt ca a vazut inelul si ca sunt deja luata de altcineva…am lasat lucrurile cumva asa,pt ca nu se cuvenea sa continuam in acest ritm..Insa..stagiul desi s-a terminat,noi am pastrat legatura,eu m-am intors la Buc,el a ramas in C-ta..In urma altor discutii,eu mi-am pus din nou intrebari legate de cele n asemanari intre colegul si primul meu iubit,,De ce acum..de ce a aparut colegul,de ce exista atat de multe coincidente intre amandoi,?intre coleg si mine,,” [ne potrivim la tabieturi..etc…de ce ma simt atrasa/tentata mai mult sa inchei relatia actuala si sa incep o alta cu el … „]
… Am inceput sa citesc si mai multe lucruri legate de zodii si se potrivea in proportie de 96 la suta ce scria …
Eram curioasa apoi cand e ziua lui de nastere si l-am intrebat, nu mi-a zis,mi-a spus sa ghicesc…si GHICI.. I-am ghicit data nasterii si luna…si GHICI inca ceva..e nascut pe aceeasi data si in aceeasi luna ca primul meu iubit 😐 Am ramas efectiv socata! Nu am crezut pana nu mi-a aratat buletinul…prea de tot atatea coincidente si asemanari..Si inca ceva..relevant sau nu…pe primul iubit l-am cunoscut in luna August…pe colegul meu tot in luna August…zodiile noastre sunt compatibile si mai nou pana si ascendentii si descendentii zodiilor noastre sunt comp dpdv astrologic..
Oare ce inseamna asta? Trebuie sa marturisesc ca in actuala mea relatie nu ma simt mereu cum as vrea..desi el ma iubeste f mult,,eu nu pot spune acelasi lucru..ma gandesc des la colegul meu,la ce am putea face impreuna si la faptul ca este singur…si la faptul ca el ar fi vrut sa avem o relatie/casatorie daca si eu eram singura….
Nu stiu ce sa fac..ce sa cred..Din aceasta cauza eu ma port rece cu actualul,iar el simte ca ceva nu e in regula …..Clar este mana destinului pe undeva. Insa nu stiu daca colegul este sufletul pereche (cu atatea coincidente si atractia fizica/psihica reciproca) sau este doar o intalnire karmica….sau invers,actualul e doar o intalnire karmica…ca suflet pereche nu prea simt ca ar fi actualul…sau niciunul… Mi-e f greu sa decid,pe deoparte pt ca actualul ma iubeste prea mult si o sa-l dezamagesc profund si n as vrea asta…pe de alta parte. amandoi sunt manierati si oameni cu suflet bun..Sa-mi ascult intuitia,sa ma bazez pe destin,sau sa ignor toate aceste lucruri intamplate cu acest coleg? 🙁
As dori un sfat sau o parere,va rog! Multumesc pt rabdarea de a-mi citi povestea(care este mult mai lunga,dar am incercat sa reduc la esential)
Buna Maria,
Iti multumesc pentru povestea ta si pentru curajul de a spune ce simti!
In primul rand iti faci tie un bine daca recitesti ce ai scris mai sus, raspunsul pe care il cauti este mai mult decat evident.
Principala diferenta dintre o relatie de cuplu si una de prietenie este atractia, sexualitatea! De multe ori, in relatiile de lunga durata se instaleaza monotonia la capitolul asta.
Asta nu inseamana ca dispar sentimentele, ci ca relatia se transforma mai mult in una de amici, de colegi de apartament.
Ca sfat pot pot spune sa iti asculti MEREU instinctul pentru ca iti este dat tocmai ca sa te ghideze si cu cat il vei asculta mai des, cu atat mai bine te va ghida.
Atractia nu este o alegere pentru ca este adanc programata in noi!
Mulțumesc pt răspuns! Coincidența face ca ,,relația”colegială sa ia sfârșit in luna martie, la fel cand a luat sfârșit si prima mea relație cu G..(amândouă începute în August,sfarsite in Martie 😑) Asta am constatat după cele întâmplate..Cumva cred ca a fost doar o întâlnire karmica de cateva luni,menită să mă învețe niște lucruri din trecut..avand in vedere toate aspectele bizare,de parca G s-a întors în viata mea sub forma colegului…Am renuntat la,el si el la mine(el prea ușor ..)poate cumva de teama de a nu repeta aceleași greșeli. Dar vreau sa cred ca a fost si in scop bun aceasta întâlnire.. O urma mica de regret tot am, pt ca ma gandesc ..ca as fi putut construi cu el ce n-am apucat cu G..Si astfel poate ca toate regretele din trecut s-ar fi estompat mai ușor. Dar in acelasi timp,sa incep o relație cu el având în minte asemănarea cu fostul,nu ar fi fost prea ok..
Din nou, vreau sa cred ca a fost doar o lecție de viata,care mi-a arătat că trecutul nu mai contează,chiar daca se intoarce in prezent sub alte forme…si ca am alături de mine un om care merită toată atenția mea..
In plus de asta,coincidențele nu se termină aici…Si cu actualul au fost câteva asemănări cu cei doi…(de aici si nehotararea mea…)..Dar asta este deja o altă poveste….
Buna ce crezi despre succesiunea unor evenimente pe aceiasi data , mai exact ziua, de fiecare data este acest 29
Buna Irina,
Cred ca nimic nu este intamplator si ca evenimentele din viata noastra pot fi vazute indivitual, dar si ca propozitii. Adica un set de evenimente este un mesaj mult mai clar ca trebuie sa urmam o cale sau alta.
Buna ziua,
Nu stiu daca este ceva karmic, suflet pereche sau nimic…doar dorinta
Acum o luna si ceva am cunoscut o doamna pe un site de datind, ne-am placut din prima…am fugit la mare, am facut impreuna calatorii de afaceri, acasa la ea, acasa la mine, ne intelegeam perfect din toate punctele de vedere, eram cuplul perfect …cel putin asa cred, o cred si acum…
Din pacate ea era casatorita dar locuiau separat de ceva timp…
Sotul ei a aflat ca are pe altcineva si s-a intors acasa…de aici s-a rupt relatia noastra…
Cu toate ca imi cunostea sentimentele la rugamintile sotului a ales sa incerce refacerea relatiei cu el…nu a mai dorit sa ne vedem …doar ne-am corespondat pe WhatsApp, acum m-a rugat sa nu mai vorbim de loc…
I-am ascultat rugamintea si am incetat orice corespondenta, problema este ca durerea din sufletul meu este mare si nu este clipa in care sa nu ma gandesc la ea…
Este o lectie pe care mi-o ofera viata, sau destinul este impotriva!?
Salut Lucian,
Avand in vedere durata relativ scurta a relatiei voastre, as spune ca e vorba mai mult despre atractie si de abia acum incepeau sa apara sentimentele.
Lectia pe care as vedea-o eu pentru tine este sa cauti, pe cat se poate, persoane pregatite pentru o relatie.
Adica sa aiba loc pentru o relatie in viata lor pe plan fizic, mental si emotional!
Atentie, nu este datoria ta sa le pregatesti, ci doar sa lucrezi la tine si sa fii tu pregatit!
Buna ziua! Am si eu o problema ca sa spun asa. Zilele trecute am fost intr o mica vacanta. Am intalnit un bărbat care este mai mare ca mine cu câțiva ani, dar asta nu conteaza pentru mine. De atunci ma tot gandesc la el si incerc sa il gasesc, nu stiu nici macar cum il cheama. Am simtit ceva pentru el deosebit de cate ori treceam unul pe langa celălalt ne priveam fix in ochi si am simti ceva nemaiîntâlnit. Simteam ca il cunosc de mult timp, ca il stiu de undeva. Dar nu aveam de unde. Stiu ca si el a simțit ceva poate nu la fel ca mine, dar ceva a fost pentru ca de cate ori el era înaintea mea făcea cumva ca sa il prind din urmă si eu pe el la fel. Nu cred ca a fost o întâlnire oarecare. Pe ceilalti tipi cu care ma mai întâlneam ii uitam inca de cand plecam. Dar pe el, nu, nu voiam să plec. Tot drumul pana acasa m am gandit la el si inca sper sa il mai revăd. Nu credeam ca o simplă întâlnire ca aceasta ma poate afecta atat. Credeti ca ne vom mai întâlniți Sau asta a fost tot? Eu sper din tot sufletul ca da. Va multumesc!
Buna Elena,
Organizam periodic excursii si petreceri de socializare si mereu incurajez pe cei care ii vad ca isi schimba priviri sa schimbe si numere de telefon sau orice alta forma de a tine legaura. Stii vorba aia: „ca iti da dar nu iti baga si in traista?”, cam asta e treaba si cu cei care se cunosc dar nu fac nimic sa pastreze legatura.
Sper ca veti mai avea si alta ocazie sa va intalniti si te rog ca data viitoare sa iei tu initiativa, daca nu o face el, si sa va dati o sansa!
Nimic nu este intamplator…
Simt că pe acel baiat il iubesc, dar fără motiv, nu il cunosc și totuși il iubesc. Iubirea ce i-o port mă împlinește și mă dezvoltă personal. Simt că il cunosc de o viață, că este totul minunat!