MOTIVATIONAL, PRIMA PAGINA

3 solutii simple pentru a-ti depasi limitele

 

Salut!

Ani la rand am urmat fel si fel de directii, de concepte, de solutii, mereu oferite de altii si mereu legate de nu pot mai mult. Am auzit de multe ori sa ma limitez la ce am, mi-am spus ca asta sunt si ca asta e viata!

Pe de alta parte ma simteam departe de drumul meu, ca tot ce am invatat la scoala este ca o plafonare,  ca prietenii, familia si cunoscutii se invart in aceleasi reguli cu aceleasi rezultate si chiar daca unii pareau ca sunt mai realizati, nemultumirile se regaseau in viata lor.

Mi-a luat peste 20 de ani de viata ca sa ajung intr-un punct in care sa simt ca tot ce exista poate fi mai mult, nelimitat  si ca viata este facuta sa o traim diferit de ce ne-a invatat societatea si parintii, ca trebuie sa o descoperim intr-o noua forma, lipsita de reguli si limitari.

De curand l-am studiat pe Zig Ziglar care avea un exemplu cu dresorul de purici. Despre un experiment in care niste purici, inchisi intr-un borcan sareau si se loveau mereu de capacul borcanului si ca dupa un timp au invatat sa sara sub nivelul capacului.  Astfel chiar daca se scotea capacul, puricii ramaneau in borcan.

Intr-un fel sau in altul asa suntem si noi in viata, am invatat atatea reguli si comportamente incat acestea actioneaza ca niste limitari, niste bariere. Odata invatate ele devin maximul de care noi suntem in stare, toti traind dupa acelasi tipare si avand aceleasi rezultate.

Ma intreb cum sa ne numim noi liberi, cand avem atatea bariere?
Scoala te invata ceea ce trebuie, ca ceea ce simti si vrei o sa faci mai tarziu, parintii iti spun ca multe lucruri sunt peste puterile lor iar tu ar trebui sa vezi viata la fel, religia te acuza si te blesteama, societatea te arata cu degetul daca vrei sa evadezi si sa te descoperi, daca sari mai sus!

Am hotarat ca orice regula si fiecare credinta limitativa, sa ii schimb limitarea si felul in care ne tine departe de cine suntem cu adevarat, de descoperirea Sinelui.  Sa ne descoperim si trai vocatia, de a fi impliniti!

Am vazut multi oameni care au respectat cu sfintenie toate regulile si invataturile primite si care se consoleaza cu „asta-i viata”, ” soarta”, „ce pot eu sa fac?”, „eu nu pot!” si multe alte bariere, pe care repet, le-au invatat!

Asa ca mi-am propus sa te ajut sa te descoperi, sa scoti din vocabular cuvinte ce te fac sa te limitezi:

incerc este un cuvant care mascheaza iluzia actiunii , schimba-l cu  aleg sa fac! ;

eu nu pot este clar o limitare ce opreste orice actiune, schimba-l cu trebuie! ;

Orice actiune pe care inainte incercai sa o faci si nu puteai, acum alegi sa o faci pentru ca tu o vrei, pentru ca trebuie!

 

Intreaba-te care este gandul care te tine pe loc, care este motivul pentru care nu vezi rezolvarea problemei?!

-ce as face daca totusi as putea, daca as cunoaste rezolvarea?

-de la cine sau de unde am invatat ca nu se poate?

 

Reformuleaza-ti limitarile pe care le ai in minte:

– Nu pot face asta!     —>  Eu pot realiza tot ce este bun, armonios si divin;

– Am doar ghinioane!  —>  Prin mine se manifesta bucuria si armonia divina.

 

Cauta mereu raspunsuri si noi cai de a-ti imbogati viata, cauta bucuria si frumusetea in tot si in toate. Priveste oamenii din jur cu dragoste si iubire! Fii sigur ca mereu orice problema pe care o intampini are o rezolvare, la fel ca si orice intrebare ce isi gaseste un raspuns!

Scrie-mi ce parere ai despre articol si spune-mi ce limitari ai indentificat in viata ta! Ai gasit mereu solutii sa le depasesti ?

Nu uita, oriunde esti acum in viata ta si orice crezi ca poti face, depaseste limitele

POTI MAI MULT!

Cu incredere si plin de optimism,

Sorin Pavel

Previous ArticleNext Article

4 Comments

  1. un articol foarte reusit felicitari intotdeauna trebuie sa accepti provocarile doar asa i-ti poti depasi limitele castigand incredere in tine din ce in ce mai mult .toti putem mai mult important e sa vrem sa facem ceva

  2. Si totusi 🙂 fiecare actiune are un timp anume cand poate fi facuta. E si o vorba „totul la timpul potrivit”. De aceea cred ca ar trebui sa existe coach in fiecare scoala. Vorbesc despre limita maxima, pt ca stiu ca si timpul pt unii poate fi o limitare falsa.

Spune-ti parerea...

Multumesc! Esti o persoana sociabila! smiley-face-png-yikkpX6iE

Imparte cu prietenii